O muzica unica, aproape nelumeasca, peisaje unice, aproape nepamantene intr-un film omagiu dedicat uneia dintre cele mai originale formatii contemporane - Sigur Ros. Secretul muzicii islandeze si ce-i face pe acesti oameni sa cante astfel este foarte vizibil in aceasta plimbare dincolo de Cercul Polar, acolo unde muzica este pretutindeni. Trebuie doar sa o asculti. Sau sa o vezi.
In vara anului 2006, dupa un turneu de mai bine de un an (turneul de promovare a albumului "Takk", un album cu influente rock, de aceasta data) formatia islandeza Sigur Ros a revenit in tara natala pentru a sustine o serie de 16 concerte. Micul turneu a fost dedicat Islandei, locurilor sale unice, concertele fiind neanuntate si oferite gratuit locuitorilor din acest spatiu unic. "Heima" inseamna "acasa", iar regizorul Dean DeBlois (Lilo si Stich) incearca sa redea poezia acestui termen prin extraordinare imagini ale muntilor, raurilor, vailor, cascadelor si a tot ceea ce inseamna Islanda. Islanda inseamna si multa muzica iar destul de mult din muzica islandeza de azi inseamna Sigur Ros.
Aceste excelent film este un art documentary care urmareste formatia in seria de concerte free pe care a sustinut-o in Islanda in 2006 pentru doar cativa oameni si in locatii care mai de care mai neobisnuite. "Heima" este un omagiu adus Islandei de catre Sigur Ros, "Heima" insemnand "acasa" in islandeza. Trailerul filmului poate fi vazut integral pe YouTube, aici:
Si un alt exemplu in care Sigur Ros si formatia sa, se opresc pe o straduta undeva in Islanda, isi scot instrumentele si interpreteaza o piesa pentru oamenii din acel loc. Pur si simplu. Ca si cum un asemenea eveniment ar face parte din cotidian, oamenii locului isi vad de ale lor, copiii se joaca si ei linistiti, in legea lor, trecatorii curiosi se opresc pret de citeva clipe ca sa ii asculte, se aude un latrat de ciine undeva in decor si un pusti nelamurit, trece in graba pe skate-boardul sau, toate aceste amanunte reprezentind acel "acasa" pe care cu siguranta Sigur Ros si locuitorii Islandei il simt cel mai bine. O muzica aparte, intr-o lume aparte. Auditie placuta.
Dintre toţi muzicienii islandezi, a căror amprentă se recunoaşte uşor prin sunetele şi atmosfera parcă desprinse din altă lume faţă de cea a ascultătorului occidental, Bjork şi Sigur Rós au dat, fără îndoială, cele mai mari lovituri. Dacă despre Bjork este aproape imposibil să nu fi auzit, cei patru artişti care s-au hotărât să se numească Sigur Rós după numele surorii unuia dintre ei compun muzică mai degrabă de nişă. Art-rock o numesc unii, post-rock sunt de părere alţii, însă în afară de linia melodică şi de partea instrumentală, marca lor înregistrată a devenit vocea androgină a lui Jónsi Birgisson, expert într-ale falsetto-ului studiat.
Piesele lor au ajuns până şi la urechile celor mai puţin interesaţi în arheologii de muzici „exotice“, fiind folosite pe mai multe coloane sonore, de la „Immortel (Ad Vitam)“, adaptarea după banda desenată a lui Enki Bilal, până la „Vanilla Sky“.
La sfârşitul lunii trecute, cei patru islandezi şi-au lansat cel de-al cincilea album - pe care unii îl numesc „discul cu nume imposibil de pronunţat“. Ce-i drept, titlul său este „Med sud i eyrum vid spilum endalaust“, a cărui traducere în engleză ar fi „With a buzz in our ears we play endlessly“. Dacă primele lor piese erau de-a dreptul „extraterestre“, începând din 2000, când au fost promovaţi masiv în Europa şi America de Nord, muzica lor a devenit din ce în ce mai melodioasă, păstrându-şi însă atmosfera poetică, greu traductibilă, care aproape că le-a transformat stilul într-un curent. Cu toate acestea, acest ultim disc, produs de EMI, aduce schimbări mai degrabă dezamăgitoare. Cei patru au fost oarecum „îmblânziţi“ de casele de discuri corporate, a intrat în circuitul de turnee şi contracte care i-a făcut ca, până la urmă, să se apropie din ce în ce mai mult de folk şi de pop, semănând pe alocuri cam mult cu Coldplay. Dacă ritmurile de pe discurile mai vechi - primul lor album, „Von“, a apărut în 1997 la un label islandez, următorul, „Good start“ (1999), a fost declarat cel mai bun album islandez al secolului trecut, cel de-al treilea disc, lansat în 2002, care le-a adus colaborări cu Radiohead, iar cel de-al patrulea, „Takk“ (2005), în care chitara îşi face simţită prezenţa din plin - erau construite după o logică specifică, ultimul lor material discografic se depărtează de atmosfera islandeză, apropiindu-se de cea occidentală. În timp ce prima lor perioadă este „hieroglifică“, piesele având puţine versuri, şi acelea în islandeză sau în „hopelandeză“, o limbă inventată, care-i dă ascultătorului libertatea de a-şi construi propriile poveşti, ultimul LP are o piesă în engleză.
În ciuda schimbărilor de stil impuse mai mult sau mai puţin de racordarea la industria muzicală „serioasă“, Sigur Rós rămâne una dintre legendele mitologiei construite în jurul Islandei, o ţară cu puţin peste 300.000 de locuitori, dar cu una dintre cele mai originale culturi. Şi, în ciuda trecerii înspre mainstream, cei patru continuă să aibă strategii de marketing personalizate: dacă anul trecut au susţinut o serie de concerte neanunţate în Islanda, în urma cărora a rezultat documentarul „Heima“, în 2008 albumul a putut fi ascultat gratuit, înainte de lansare, pe Last.fm, dar şi pe site-ul trupei. Sursa: cotidianul.ro
O muzica unica, aproape nelumeasca, peisaje unice, aproape nepamantene intr-un film omagiu dedicat uneia dintre cele mai originale formatii contemporane - Sigur Ros. Secretul muzicii islandeze si ce-i face pe acesti oameni sa cante astfel este foarte vizibil in aceasta plimbare dincolo de Cercul Polar, acolo unde muzica este pretutindeni. Trebuie doar sa o asculti. Sau sa o vezi.
